S-a constatat că infertilitatea afectează 15% din cupluri. Dar, ce este de fapt infertilitatea? Specialiștii au definit-o ca lipsa apariției sarcinii după o perioadă de încercare de un an de zile, timp în care cuplul are contacte sexuale regulate și neprotejate.
Medicii au arătat că fertilitatea scade odată cu creșterea vârstei viitoarei mame. Tocmai de aceea, femeile cu vârste de peste 35 de ani, care își doresc un copil, trebuie să discute cu un specialist în infertilitate după șase luni, iar cele de peste 40 de ani, la doar trei luni de încercare.
Dar, specialiștii au determinat factorii de risc care favorizează infertilitatea. Aceștia pot fi determinați de vârsta avansată a viitoarei mame, obiceiuri nesănătoase de viață (fumat, consum de alcool, droguri etc), obezitate, regim alimentar vegetarian, sedentarism, antrenamente fizice intense, boli cu transmitere sexuală, stres etc.
