BebeHaine Pentru BebelușiCum se aleg hainele de iarnă pentru bebeluși

Cum se aleg hainele de iarnă pentru bebeluși

Sunt multe familii tinere care preferă ca pe timp de iarnă să nu scoată bebelușii afară din casă. Medicii însă recomandă ca micuții să fie zilnic scoși la plimbare, însă ei trebuie îmbrăcați corespunzător. Ei recomandă regula celor trei straturi, atunci când bebelușii sunt scoși la plimbare. Aceasta se bazează pe principiul că apa transmite căldura mai rapid decât aerul. Adică, atunci când transpiră bebelușul va resimți frigul la o intensitate mai mare. Primul strat trebuie să fie cel care vine în contact cu pielea. Hainele sunt de obicei mulate pe corp și sunt dintr-un material care elimină transpirația. Cel de-al doilea strat este format din haine care elimină transpirația, dar care asigură o temperatură constantă corpului. Cel de-al treilea strat este de fapt cel care are rolul de protecție și izolare împotriva ninsorii și a frigului. De asemenea, mănușile și căciula ar trebui să fie mereu în garderoba de iarnă a copiilor.

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

FII LA CURENT CU ULTIMELE INFORMAȚII DESTINATE PĂRINȚILOR, COPIILOR ȘI BUNICILOR!

ACCESEAZĂ MATERIALELE NOASTRE DIRECT DIN ADRESA TA DE E-MAIL!

PUBLICITATE

ULTIMELE ARTICOLE

Stiri Pentru Mamici Si Pitici
Translate »