MamaAdopțieCine poate adopta un copil

Cine poate adopta un copil

Una dintre cele mai frecvente întrebări se referă la cine poate adopta un copil. Un copil poate fi adoptat de familii, dar și de persoane singure. Dar, două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan și nici succesiv, decât dacă sunt soț și soție.

Există categorii de persoane care nu pot adopta copii. Acestea sunt persoane cu boli psihice sau handicap mintal, cele care au fost condamnate definitiv pentru o infracțiune contra persoanei sau contra familiei, săvârşită cu intenţie, precum şi pentru infracţiunea de trafic de persoane sau trafic şi consum ilicit de droguri sau cele care au fost decăzute din drepturile părinteşti sau au un copil care beneficiază de o măsură de protecţie specială.

În cadrul unei adopții, au prioritate rudele copilului, până la gradul al patrulea (inclusiv), familia sau persoana alături de care copilul a trăit o perioadă de minimum șase luni sau persoanele ori familiile care au adoptat fraţi ai copilului sau se află în procedură de adopție cu un frate al acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

FII LA CURENT CU ULTIMELE INFORMAȚII DESTINATE PĂRINȚILOR, COPIILOR ȘI BUNICILOR!

ACCESEAZĂ MATERIALELE NOASTRE DIRECT DIN ADRESA TA DE E-MAIL!

PUBLICITATE

ULTIMELE ARTICOLE