Creșterea numărului de cazuri de infertilitate în cupluri aa dus tot mai mult la luarea deciziilor acestora de a adopta un copil.
Adopția în România este reglementată și recunoscută doar adopția cu efecte depline, aceasta fiind definită drept operațiunea juridică prin care se creează legătura de filiație între adoptator și adoptat, precum și legături de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului.
În cazul în care s-a luat decizia adopției, cei care doresc să o facă se adresează de obicei Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din județul în care locuiesc.
Adopția poate fi efectuată de către persoane singure, sau de către familii. Există însă și cazuri când acestea nu se califică pentru adoptarea unui copil: peroane cu boli psihice, sau condamnate definitiv pentru o infracţiune contra persoanei sau contra familiei, săvârşită cu intenţie, precum şi pentru infracţiunea de trafic de persoane sau trafic şi consum ilicit de droguri sau cele care au fost decăzute din drepturile părinteşti sau au un copil care beneficiază de o măsură de protecţie specială.
Pentru a adopta un copil, mai întâi trebuie obținut atestatul de adoptator care are o valabilitate de cinci ani de zile. După obținerea acestuia, apoi va urma înscrierea în Registrul Național pentru Adopții, alături de alte persoane sau familii atestate din România. Cel mai important moment în procesul de adopție este potrivirea inițială cu copilul. Acest lucru înseamnă identificarea şi selectarea persoanei sau familiei atestate în vederea adopţiei care, din punct de vedere teoretic, corespunde nevoilor copilului. Abia după aceea are loc potrivirea practică cu copilul, prin întâlniri între acesta și cei care urmează să-l adopte.
În cazul în care se constată o compatibilitate, atunci se întocmește raportul de potrivire. Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sesizează instanţa judecătorească pentru încredinţarea copilului în vederea adopţiei.
Părinții adoptivi sunt monitorizați timp de minim doi ani de către Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, după finalizarea adopției.
