În ultimii ani, tot mai multe femei recurg la nașterea în apă. În România există clinici specializate în acest tip de naștere.
Nașterea în apă a fost studiată în urmă cu peste șase decenii de către Igor Tcharkovsky, un medic dar în același timp și înotător rus. În urmă cu peste patruzeci de ani, medicul ginecolog francez Odent a implementat metoda relaxării femeilor aflate în travaliu, prin introducerea lor într-o cadă cu apă caldă. Doar că, o gravidă a refuzat să iasă din cadă și așa a avut loc prima naștere în apă din Europa. Tehnicile au evoluat și acum, nașterea în apă a devenit extrem de cunoscută. Femeile preferă nașterea în apă deoarece durerile sunt mult mai mici, durata travaliului este mai mică, iar recuperarea mai rapidă.
Specialiștii arată însă că nu toate femeile pot recurge la acest procedeu la naștere. Printre contraindicații se numără boli ale femeilor gravide ca: diabet, HIV, hepatita B, patologii cardiace, renale, pulmonare, etc dar și nașteri premature sau sarcini considerate cu probleme.